Aflată la două lungimi în spatele vicecampioanei de anul trecut CFR Cluj are șansa de a face rocada cu roș-albaștrii în clasament și de a urca pe primul loc în Liga I, lucru care ar readuce liniștea în vestiar și i-ar salva postul lui Conceicao.
Un eventual nedorit eșec pentru ardeleni ar fi echivalent cu un dezastru, diferența față de FCSB urmând a fi de cinci puncte.
„Pentru mine aceste discuții nu fac parte din fotbal, fotbalul se joacă pe dreptunghiul verde cu linii albe, eu vreau să vorbesc doar despre fotbal! Sunt lucruri despre care s-ar putea să doresc să discut pe viitor, dar nu în acest moment! Nu mă deranjează deloc ceea ce apare în presă, eu sunt liniștit pentru că știu cât am muncit cu această echipă. Am un trecut în România, iar trecutul vorbește de la sine, nu mă interesează speculațiile din mass-media!”, a spus Toni Conceicao.
Aceasta va fi cea de-a 53-a încleștare între cele două echipe. Avantajul este de partea „roș-albaștrilor” care au cu 11 victorii mai mult decât ardelenii, 22 față de 11, restul de 19 partide terminându-se nedecis.
Ultimele dueluri între cele două echipe au stat sub semnul echilibrului, toate terminându-se nedecis. Ba mai mult, patru din cele cinci dueluri s-au terminat cu scorul de 1-1!
În ultimul meci direct, pe 29 aprilie 2018, a fost 1-1 pe „Național Arena”, FCSB egalând în ultimul minut de prelungiri, prin sârbul Planic, după ce croatul Djokovic deschisese scorul în minutul 78.
Partida dintre CFR Cluj și FCSB va avea loc astăzi de la ora 21:00, duelul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.